Eroare
Istoricul Parohiei
Imprimare

Parohia noastră a fost înființată în anul 2006, prin decizia Inaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, Arhiepiscopul Europei Occidentale și Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale. Hramul parohiei este Sfântul Nicolae, deoarece antecontractul de vânzare-cumpărare a bisericii în care parohia noastră își desfășoară activitatea, a fost semnat pe 6 decembrie 2005.

Catedrala română din Bruxelles

 

Biserica, fostă mănăstire franciscană, aflată într-un stadiu avansat de deteriorare, a fost cumpărată de către Patriarhia Română cu sprijinul Statului Român, în octombrie 2006.

Prima Sfântă Liturghie a fost săvârșită în data de 24 septembrie 2006 într-un paraclis amenajat într-o sală din incinta imobilului, aici fiind locul în care s-a constituit comunitatea parohială. 

 

În anul 2008 a fost amenajat provizoriu un spațiu în biserica mare, care este folosit ca spațiu de cult până la restaurarea integrală a Bisericii.

Între anii 2008-2014 a fost  refăcut integral acoperişul bisericii, urmând să continuăm în anii următori restaurarea integrală locaşului de cult. 

 În cadrul imobilului constituit din biserică și spații anexe, își desfășoară activitatea mai multe entități asociative ale Patriarhiei Române, cea mai importantă fiind Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă Instituțiile Europene.

 

 

Clericii slujitori ai Parohiei sunt:

Pr. Patriciu Vlaicu - Preot Paroh

Pr. Sorin Șelaru - preot slujitor

Pr. Dorian Molete- preot misionar

Pr. Gheorghe Macovei - preot misionar

Diacon Cristian Turc

Diacon Aron Bucur

 

Evoluția amenajării bisericii 

              -imagini-

 

Interior bisericăȘantier

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Șantier lucrări interiorȘantier lucrări interior iconostas

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iconostasul bisericii

Ultima actualizare în Vineri, 29 Mai 2015 12:27